Analiza valorilor civice și orientărilor de leadership la copii
O perspectivă FSGC

Ce fel de lider ești? Copiii aleg responsabilitatea civică la UVT
Un studiu realizat în cadrul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării arată că viitorul e în mâini bune.

În cadrul evenimentului „Bulevardul Copiilor”, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara de 1 iunie, peste 80 de copii au participat la activitatea „Alege-ți SuperPuterea! – Ce fel de lider ești?”, desfășurată sub coordonarea echipei FSGC. Activitatea, gândită ca o incursiune ludică în lumea valorilor civice și a leadership-ului responsabil, s-a transformat într-un mini-experiment educațional cu rezultate neașteptat de mature.

Andrei Tufiș, masterand în Politici Publice și Advocacy, a realizat o analiză calitativă a răspunsurilor primite de la copii, explorând felul în care aceștia înțeleg concepte precum guvernarea, puterea, solidaritatea, sustenabilitatea și schimbarea socială.

Ce am aflat?
– Copiii manifestă o orientare puternică spre coeziune socială și protecția mediului, punând
accent pe colaborare, empatie și responsabilitate.
– Stilurile de leadership preferate sunt ecologist-transformaționale, iar puterea este văzută mai
degrabă ca un instrument pentru binele comun decât ca o formă de control.
– Majoritatea răspunsurilor reflectă o gândire socio-centrică și principială, ceea ce indică un
potențial ridicat de maturitate civică – cu mult peste așteptările obișnuite pentru această vârstă.

Analiza, realizată cu instrumente specifice științelor guvernării și comunicării, vine în sprijinul ideii că educația civică trebuie să înceapă devreme, prin experiențe care îi pun pe copii în roluri active și îi învață să gândească critic despre lumea din jurul lor.

Analiza completă și materialele aferente pot fi consultate aici.